Salată șuba – rețeta autentică de hering „îmblănit”

Hering marinat cu șubă, mai exact.

Salata șuba este unul dintre cele mai populare aperitive festive din bucătăria rusă și din spațiul ex-sovietic. Numele său, „șuba” (шуба), înseamnă „haină de blană” în limba rusă, făcând referire la stratificarea ingredientelor care „îmbracă” heringul sărat, asemeni unei haine protectoare.

Acest preparat și-a câștigat popularitatea în timpul perioadei sovietice, fiind un fel de mâncare economic și ușor de pregătit, dar în același timp aspectuos și sățios.

Tradiția spune că salata șuba a fost creată la începutul secolului XX de un negustor pentru a combate consumul excesiv de alcool al muncitorilor în perioada sărbătorilor. Straturile consistente de legume și pește aveau rolul de a acompania băuturile alcoolice și de a preveni conflictele în rândul oaspeților. 😀

Eu unul am gustat această salată pentru prima oară după ce am cumpărat de la Berezka și mi-a rămas la inimă, așa ca iată rețeta. Succes!

Ingrediente pentru un platou baban de salată șuba

Ingrediente de bază pentru salata șuba

Ingrediente pentru dressing-ul salatei șuba

Ingrediente pentru decorarea salatei șuba

Modul de preparare a salatei șuba

Prepararea ingredientelor de bază ale salatei șuba

  1. Spală bine legumele și fierbe-le separat: cartofii, morcovii și sfecla. Sfecla trebuie fiartă mai mult (aproximativ 1 oră), iar cartofii și morcovii în jur de 25-30 de minute. După ce sunt gata, lasă-le să se răcească complet, apoi curăță-le de coajă.
  2. Fierbe ouăle tari (aproximativ 10 minute), răcește-le sub jet de apă rece, apoi curăță-le.
  3. Tăie fileurile de hering în cubulețe mici. Dacă heringul este foarte sărat, lasă-l în apă rece timp de 10-15 minute, apoi usucă-l cu un șervețel.

Pregătirea straturilor salatei șuba

  1. Primul strat: taie ceapa mărunt și așază-o pe fundul unui castron cu pereți drepți sau al unui vas similar. Pentru un gust mai blând, poți opări puțin ceapa înainte.
  2. Al doilea strat: adaugă heringul tăiat cubulețe peste ceapă și nivelează ușor.
  3. Al treilea strat: rade cartofii fierți pe răzătoarea mare și întinde-i într-un strat uniform peste hering. Aplică un strat subțire de maioneză peste.
  4. Al patrulea strat: rade morcovii și întinde-i peste cartofi, apoi adaugă un nou strat subțire de maioneză.
  5. Al cincilea strat: rade sfecla pe răzătoarea mare și întinde stratul final, aplicând maioneză cu generozitate, atât cât te lasă inima și colesterolul. Acesta este stratul de blană, care oferă culoarea distinctivă și protejează straturile inferioare cu o platoșă gustoasă.

Decorul și odihna binemeritată a celei mai gustoase salate șuba

  1. Rade ouăle (sau doar albușurile și gălbenușurile separat, pentru un aspect contrastant) și decorează suprafața salatei.
  2. Adaugă frunze de pătrunjel sau mărar și, dacă dacă ai încredere în eul tău creativ, mici decorațiuni din sfeclă. 🙂
  3. Lasă salata în frigider timp de 4-6 ore sau peste noapte, pentru ca straturile să se îmbine perfect.

Sfaturi și recomandări utile pentru salata șuba

Să ne fie de bine!

Exit mobile version