Rețete culinare bune și foarte bune

Mâncare de vinete prăjite în sos de roșii cu usturoi – rețetă secretă

Atenție, poate genera dependență instantanee! :)

Vinetele prăjite în sos de roșii cu ustoroi – o mâncare cu un loc special în adâncul sufletului meu culinar care mi-a bucurat și extaziat universul gastronomic încă din copilarie.

Cantitățile specificate mai jos sunt pentru 4 porții de extaz gustativ, cu nuanțe accentuate de culinariadă de sorginte pur turcească.

Ingrediente necesare pentru mâncarea de vinete prăjite

  • 3 vinete potrivite, cu semințe cât mai „neîmplinite” (gasiți aici, prin bunăvoința lui Adi Hadean și a lui Mircea Banu, metoda prin care puteți identifica cele mai bune vinete)
  • o ceapă mare
  • 4 caței de usturoi din cel vajnic, iute și degrabă mirositor
  • 2 ardei grași (opțional)
  • 2 – 3 roșii (opțional)
  • 200 g bulion 18%
  • pătrunjel proaspăt
  • sare

Mod de preparare a minunatei mâncări de vinete prăjite

  1. Vinetele se spală bine, se taie cozile și se curăță de coajă parțial pe longitudinal (adica o fâșie de coajă, o fâșie curățată, altă felie de coajă, alta curățată și așa mai departe) apoi se feliază transversal (felii de cca. 5 mm grosime pentru un rezultat optim – vezi foto), se sărează și se pun la scurs pe o suprafață inclinată.
  2. După cca. 2 ore, se spală, sterg de apa în exces cu un prosopt de bucătarie și se prăjesc în ulei incins la foc repede până se rumenesc frumos pe ambele parți și se lasă apoi la odihnă binemeritată într-o sită acoperită (utilizați obiecte din sticla sau plastic pentru a nu vă trezi cu niște vinete iuțite de oxidare).
  3. Ceapa se taie mărunt, la fel și ardeii și se pun la inăbușit cu ulei nobil într-o tigaie / cratiță incăpătoare acoperită. Dupa ce s-au sotat sănătos, se adaugă și roșiile, apoi usturoiul pisat și bulionul diluat dupa gust într-o cana cu apă și se lasă totul la clocot molcom.
  4. După 5 minute, se adaugă și feliile de vinete prăjite și se lasă la scăzut întregul amestec pentru cca. 30 minute la foc moderat. Sunt gata când sosul devine vârtos și se închide nițel la culoare. Mirosul va fi edificator, credeți-mă, îl veți simți! 😉
  5. Într-un final glorios, se presară peste minunata mâncare pătrunjelul aromat și marunt tocat. Să ne fie de bine!

Sfaturi, recomandări suplimentare și alte informații utile

  • În timpul prăjirii, feliile absorb uleiul din tigaie într-o veselie, dar nu va impacientați: îl returneaza tigăii imediat ce sunt gata 🙂 (când incep să lase uleiul „capturat” înseamnă ca sunt făcute și pot fi puse la uscat).
  • De asemenea, există varianta ca în loc sa fie puse la scurs cu sare, să se puna feliile de vinete în apă cu sare și lăsate așa vreo 2 ore; ulterior, nu vor mai absorbi atât de aprig uleiul din tigaie – am încercat și rezultatul este excelent.
  • Când e pus la scăzut, sosul se ingroașă și tinde sa adere la suprafața vasului de gătit. Amestecați din când în când cu o lingură din lemn, dar cu grijă pentru a nu sfarâma vinetele. O variantă salvatoare ar fi imersarea vasului cu binecuvântata mâncare în cuptor până scade sosul, rezultatul fiind foarte îmbucurător.

Produse similare, de cumpărat, gata preparate

cg 2010


Aditivi: ,
Producător:
Proveniență / origine:

Mai mult
Abonare
Anunță-mă când apar
guest

15 Comentarii
cele mai vechi
cele mai noi cele mai apreciate
Inline Feedbacks
View all comments
Roca Mihaela
10 februarie 2018 18:22

si in ITALIA se prepara la fel

Alin
Alin
7 septembrie 2019 7:49

Foarte buna, mi-a mers la suflet! Merci!

LigiaD
LigiaD
20 octombrie 2019 9:46

:)))))

DIDI
DIDI
10 iulie 2020 9:14

FOARTE BUNE, UN ADEVARAT EXTAZ!

Coca Chanel
Coca Chanel
23 august 2020 10:49

Superbissime!!!

Coca Chanel
Coca Chanel
Răspuns pentru  Coca Chanel
14 septembrie 2020 9:55

O sa fac mai multa zilele astea si pun si la borcan: dezinfectez bine borcanele, pun mancarea fierbinte si inchid bine capacul – o minune peste iarna!

Cristici
Cristici
12 septembrie 2020 11:47

Gata, plec la piata sa iau vinete! 😋😋😋

BogDan
BogDan
21 septembrie 2020 6:03

Am făcut și eu ieri, magnifice! 👍👍👍😎

Demetrela
21 septembrie 2020 7:26

Chiar ca dau dependenta, cand nu e sezon fac mancarea asta cu vinete din import si iese ceva destul de ok. Atentie insa la sare! 😉

Rob
Rob
24 octombrie 2020 9:44

Excelente, imi place sa pun un bulion mai dulce, gen Olimpia, mult usuroi si apoi doua legaturi de patrunjel. Iese de vis.. Multumesc!

Ioana
Ioana
5 noiembrie 2021 18:20

Sunt mega bune! 👍👍👍

Vera
1 februarie 2022 17:33

Am incercat cam toate retetele de pe .ro, dar asta chiar mi-a mers la suflet, mulțam!!

Mad
Mad
4 septembrie 2022 18:57

Super bună!!

Vice
Vice
30 ianuarie 2023 1:02

Cea mai buna!

Nico
Nico
2 octombrie 2023 1:29

Perfecte!

Back to top button
Sarmale de post Topoloveni Breaking News Aripioare de porc