Sriracha, sosul rege! Sau cel puțin așa este considerat de comunitatea internațională de mâncăcioși destoinici.
Ei bine, iată că minunea de sos a ajuns oficial și în România distribuit fără tam-tam, de Parmafood în rețeaua Carrefour și nu oricum ci în forma adevaratului sos Sriracha produs în SUA de Huy Fong Foods care i-a asigurat notorietatea modială acestui preparat în cei cca. 40 de ani de când a fost lansat pe piața americana. Și pentru că tot veni vorba de existență, Sriracha își are numele de la orașul tailandez Si Racha unde acest sos era și este preparat in mod curent de localnici pentru a-și tuna mâncărurile preferate.
În 1978, prin mila lui Poseidon, vasul Huey Fong cu pavilion taivanez avându-l la bord pe numitul David Tran în calitate de cetățean vietnamez doritor de libertate amerizează acostează pe țărmul glorios al Statelor Unite ale Americii. Ajuns pe uscatul tuturor posibilităților, domnul Tran nu a stat mult să aștepte visul american și prin 1980 a început să comercializeze sosul despre care vorbim într-o variantă îmbunătățita față de rețeta originală tailandeza. Prin 1983 succesul începe sa-i surâdă urmând ca în anii următori să-i râdă de-a binelea Sriracha cetățeanului Tran ajungând unul dintre cele mai cunoscute și apreciate sosuri chilli din Statele Unite și apoi din lumea întreagă.
Pe scara Scoville utilizată pentru a măsura iuțeala, Sriracha are între 1000 și 2500 (2200, mai exact) unități deci poate reprezenta o experiență destul de dură pentru unul ca mine, neiubitor asiduu de iuțeli exagerate. Ce m-a frapat însă a fost gustul deosebit de agreabil ce se poate simți la primul contact, inainte de instaurarea iuțelii cotropitoare a ardeilor chili Jalapeño: o aromă subtilă de usturoi bine așternută pe un fond neexagerat de oțet, totul foarte bine echilibrat și vioi, diferit de orice alt sos de chilli gustat anterior.
Ingrediente:
Chilli
Zahăr
Sare
Usturoi
Oțet distilat
Conservanți: sorbat de poatsiu, bisulfit de sodiu
Agent de îngroșare: gumă zantan
Facând abstracție de trista gumă xantan care a devenit o prezență de-a dreptul tradițională prin sosurile uzuale, putem spune ca lista ingredientelor este destul de curată, conservanții provenind probabil și de la oțet. Având în vedere obârșia sa californiana, numărul relativ restrâns de petarde chimice din compoziția sosului Sriracha este de-a dreptul uimitor.
Eu am dibuit Sriracha Huy Fong Foods absolut intâmplător pe un raft din Carrefour Mega Mall in ianuarie ac. Prețul este ok, ceva mai scăzut decât în cazul altor oferte ce se mai pot gasi online: 23 lei pentru recipientul de 483 grame, un preț corect daca e să ne uităm pe Amazon. De menționat faptul ca sosul are o traiectorie foarte interesanta: este importat din Statele Unite în Germania de către KTC Gmbh și de acolo este distribuit spre rafturile românești de Parmafood, după cum spuneam și mai sus.
Pentru cei ce doresc mai multe informații despre acest sos, public în cele de mai jos două clipuri edificatoare, iar sub ele o doză moderată de trivia:
- David Tran și-a numit business-ul Huy Fong Foods Inc după numele vasului cu care a ajuns din Vietnam în Statele Unite în 1978, despre care am amintit mai sus – Huey Fong care înseamnă „obținerea prosperității” sau ceva asemenea legat de propsperitate. Fapt care s-a și întâmplat.
- Davi Tran s-a născut in anul vietnamez al cocoșului, așa că acesta din urmă este înfățișat mândru și simbolic pe recipientul Sriracha Huy Fong Foods. Acesta și capacul verde aparțin cu copyright firmei producătoare.
- Sosul Sriracha Huy Fong Foods este certificat kosher. 😉
Update 01.07.2018
A apărut și pe rafturile Mega Image – 22,33 lei. Sa fie primit! 🙂
Sursa foto cover: site producător
Sursa foto 1 – 4: arhiva personală
Evaluare autor
Ingrediente
Preparare
Prezentare
Preț
OK!
O aromă subtilă de usturoi bine așternută pe un fond neexagerat de oțet, totul foarte bine echilibrat și vioi, diferit de orice alt sos de chilli gustat anterior.
Aditivi: E202 (sorbat de potasiu), E222 (bisulfit de sodiu), E415 (guma xantan)
Marcă: Huy Fong Foods
Producător: Huy Fong Foods Inc
Furnizor: Carrefour, Mega Image
Distribuitor: Parmafood Group Distribution srl
Proveniență / origine: SUA
👍