Rețete culinare bune și foarte bune
Plăcintă cu pește – rețetă budincoasă
Simplă și bună ca o budincă străbună!
La mulți ani, să fie bine pentru toată lumea! 🥂
În cele de mai jos voi povesti rețetă de plăcintă cu pește simplă și rapidă, un soi de combinație între tartă și budincă, dar cu un real impact culinar pozitiv asupra celor care o consumă. Am dat-o la cuptor de Revelion 2024 și am avut parte doar de zâmbete (sincere mi s-au părut mie)! 🙂
Ingredientele necesare pentru preacinstita plăcintă cu pește
- 500 g file de pește (somon, cod sau șalău de nil am folosit întotdeauna, dar cred că merge și tilapia, dorada, merluciu, stavrid sau chiar combinații între specii, de ce nu?)
- un aluat foietaj decongelat sau preparat în casă
- o ceapă medie, tocată fin
- doi căței de usturoi, mărunțiți
- două linguri de ulei de măsline
- o cană de lapte
- trei ouă
- 1/2 cană de smântână (minim 20% grăsime)
- sare și piper după gust
- o legătură de mărar tocat
- parmezan
Instrucțiuni de preparare a celei mai simple și bune plăcinte cu pește
- Preîncălzește cuptorul la 180°C.
- Într-o tigaie, încinge uleiul de măsline și călește ceapa și usturoiul până devin ușor aurii și moi.
- Adaugă fileul de pește tăiat în bucăți mici și gătește-l până când se rumenește ușor.
- Întinde aluatul într-o tavă de placintă mai înaltă urcându-l pe cât posibil pe marginile recipientului (ca un blat de tartă).
- Pune conținutul tigăii într-o sita fină și lasă uleiul să se scurgă apoi așază preparatul de pește peste aluatul întins în tavă.
- Într-un bol, bate ouăle, apoi adaugă laptele și smântâna. Amestecă bine și adaugă sare, piper și mărarul tocat.
- Toarnă amestecul lichid peste pește și aluat și rade deasupra niște parmezan pentru un gust umami.
- Coace toată povestea la cuptor timp de aproximativ 30-40 de minute sau până când umplutura s-a rumenit frumos și a prins o consistență demnă de o bunătate.
- Scoate din cuptor și lasă să se răcească timp de o oră înainte de a tăia și servi minunea.
Să ne fie de foarte bine!
Aditivi: fără aditivi alimentari, fără E-uri
Producător: Foodspot.ro
Am facut azi cu somon, a iesit DE VIS, multumesc!